Noapte de Vis

Intr-un amurg de primavara inconjurat de un cer stacojiu si primitor stateau ei, cei doi visatori si cu adevarat indragostiti, tinandu-se timid de mana, simtind caldura celuilalt. Se plimbau pe aleea de piatra cubica a parcului inmiresmat de proaspat aparutele flori. Simteau cum fluturii din jurul lor comunica cu cei din stomac zburand agale pe langa ei. Aveau ochii usor umeziti de placuta aventura pasnica pe care o traiau.
Deja trecusera doua saptamani de cand vorbeau iar aceasta era prima lor intalnire oficiala.
Amandoi erau usor speriati de gravitatea sentimentelor pe care le aveau unul pentru altul intr-o perioada asa de scurta dar profund miscati si fericiti ca puteau simti asa ceva.
Printr-o privire scurta si plina de inteles pornesc incet spre iesirea din parc privind lumea din jur cu o expresie faciala de multumire totala.
La iesirea din parc simultan sporesc apasarea mainii simtind iesirea in realitatea brutala care-i inconjoara, strangand din ce in ce mai tare parca pregatiti ca lumea din jur sa vina sa-i desparta. Nu, ei nu vor da drumu, nu vor lasa nefericirea si tristetea altora sa le strice lor frumoasa poveste de dragoste. Ei vor invinge si vor demonstra ca in societatea muribunda ei vor izbi.
Se trezesc in statia Kogalniceanu buimaciti, drumul din parc pana aici a fost atat de scurt incat parca doar o rasuflare a trecut de cand frica de a fi despartiti de straini a rabufnit in inima lor.
Gandurile uniunii fizice se infiripa in mintea amandurora din ce in ce mai puternic odata cu apropierea de apartamentul lui.
Se poate privi cu ochiul liber lupta lipsita de logica intre graba de a ajunge mai repede in acel apartament si nevoia de a intarzia cat mai mult momentul sosirii. Lupta intre dorinta puternica de contopire si frica de a strica aceasta minunata simbioza datorita unor incompabilitati.
Dar totusi timpul este crunt si ajung in fata fatidicului apartament. Cu o urma de indoiala in privire baiatul zambeste timid fetei si roteste cheia in butuc. Usa scoate un zgomot puternic si nemilos care prevesteste ca acel moment este ACUM, a ajuns.
Apucand bland mana fetei baiatul isi stapaneste tremuratul si o saruta patimas. Cu cealalta mana ii cuprinde mijlocul si il apropie de al lui cu o miscare fluida.
O saruta incet pe buze de parca i-ar fi frica sa nu le sparga si simte mirosul parfumului ei. Este mai dulce ca orice esenta simtita vreodata de el. In interior zambeste si danseaza de fericire ca aceasta minunata faptura este acolo in acel moment.
Ea face primul pas in apartament, usor timorata cu o trezire parca aventureasca de explorare de noi tinuturi. In ochii ei acel mic apartament gri de Bucuresti devine un palat al bucuriei, al luminii si al sperantei. Simte cum el ii cuprinde mana si ii inspira curaj. Mijlocul ei se infierbanta simtind mana baiatului cum o strange usor si pantecul ei zvacneste de o durere placuta. Inca nu-i vine sa creada ca a gasit baiatul despre care a citit numai in povestile copilariei.
Ca doi copii inca neporniti in viata stau in holul apartamentului si se privesc in ochi la 5 centimetri distanta unul de celalalt parca intrebandu-se: "si acum?"
Dintr-o data, pe neasteptate in urechile lor se aude un sunet dulce si imbietor de jazz. Picioarele lor incep sa se miste fara a fi comandate de creier. Impulsurile predomina atmosfera iar creierul pierde orice control. Ratiunea este rugata sa paraseasca incinta iar noaptea poate incepe.
Dansand pe acea chemare a melodiei ajung in dormitor.
El o aseaza tandru pe pat si incepe sa o sarute lin pe buze, apoi pe obraz, coboara spre urechi unde prinde lobul urechii stangi ca printr-o menghina a placerii imbatandu-se de mirosul ei.
Coboara incet, incet spre gatul neted si alb ca spuma laptelui simtind dulcele gust al pielii ei. Mana lui se plimba pe mijlocul fetei fara ca el sa o poata controla realizand ca nu a simtit atata placere intr-o singura secunda niciodata.
Ea simte cum este luata pe sus si asezata pe pat, se simte ca si cand ar sta pe o pajiste verde pufoasa cu soarele bland luminandu-i fata. Simte cum baiatul incepe sa o posede cu sarutari si mangaieri si incearca sa se miste, sa ii arate baiatului ca si ea il vrea la fel de mult, dar este amortita, este incapabila sa se miste fiind invaluita de atata placere care o imobilizeaza.
Hainele ajung pe podea una cate una intr-un moment care ai jura ca dureaza secole. Totul se misca foarte incet de parca pana si timpul ar vrea sa savureze actiunea.
Vantul de afara se opreste pentru a nu deranja tanarul cuplu, cei doi porumbei care poposeau pe nucul de afara incurajati de cuplu se apropie unul de celalalt si imprumuta sentimentele cuplului.
Intre timp in interiorul apartamentului, in dormitor cei doi formeaza un singur corp care se misca uniform, unduindu-se si parca dansand pe o melodie tacita.
Pe spatele lui apar broboane de transpiratie iar fata mangaie coloana baiatului fiind coplesita total de ceea ce se intampla. Simbioza lor este perfecta. Pieptul lui atinge usor pieptul ei iar ea apuca sa simta in scurta secunda inima baiatului cum bate gata gata sa iasa din el. Picioarele ei stau incrucisate in jurul lui strangand cu putere parca dorind sa ramana asa blocate si sa simta acea placere de nedescris.
Dupa ce simbioza s-a terminat el usor ametit se aseaza pe spate respirand greu si apasat. Se uita la ea si o vede usor stransa in pozitia fetusului si o aude gemand. Se indreapta spre ea si o vede inlacrimata dar zambind. Intelege, acelasi lucru il simte si el. O saruta pe obraz si o mangaie brat doar cu buricul degetului. Aceasta seara va ramane intiparita, arsa in memoria lor ca primul moment cu adevarat semnificativ din viata lor, moment in care au cunoscut ce inseamna linistea sufleteasca si adevarata placere.
Acest moment va defini tot. Ea stie, el stie.
Sunt facuti unul pentru celalalt.

Din ce in ce mai greu

Stau intr-un birou semi-intunecat mancat de igrasie si saracie, intr-o cladire foarte veche neglijata de lume si de interesele lor, intr-un oras cenusiu si din ce in ce mai salbatic, intr-o tara trista asupra careia de zeci de ani se zbat razele de soare sa patrunda in sumbrul acoperis de trai greu...

Stau si contemplez ca m-am nascut intr-o perioada in care singurul meu apropiat sunt eu (si nu imi sunt foarte fidel)...in care sentimentul de singuratate imi domina viata si trairile sufletesti. Simt din ce in ce mai puternic un junghi in stomac si ma simt inconjurat de straini cu ochi reci fara sa mai am vreo speranta de-un licar prietenesc.

Intr-o lume a vitezei materiale am impresia ca noi cu totii ne miscam extraordinar de incet din punct de vedere spiritual. Au disparut momentele bogate in impliniri interioare, au disparut momentele in care caldura pe care o simti nu este cea a vreunui calorifer ci a unei persoane care chiar "gives a damn".

Negrul pe care-l port simt ca incetul cu incetul se muleaza si pe fizicul meu si subtil (dar sigur) imi patrunde in suflet si mi-l coloreaza...Nu mi se pare normal ca la 26 de ani (cand se presupune ca "the sky is the limit") sa nu pot vedea o umbra de speranta, sa nu gasesc o cale de scapare din aceasta monotona "mancatorie" a societatii.

Celebrul peste de care toata lumea se teme, piranha, a devenit un fel de erou in care lumea'si muleaza comportamentul si stilul de viata, ce s'antamplat cu bucuria de a face pe cineva fericit? ce s'antamplat cu actele de altruism? ce s'antamplat cu ADEVARUL?

Suntem manipulati de valoarea monetara a tuturor lucrurilor si ne influenteaza deciziile de zi cu zi. Unde sunt placerile sarace in actiune dar bogate in insemnatate?

Stiu ca ideile mele nu prea au logica sau nu prea va lovesc...dar macar atata lucru pot face...pot sa imi plang of-ul...
De ce nu mi-l plang unei persoane sau unor persoane? pentru ca nu numai ca lumea nu se identifica cu aceste ganduri dar nici nu dau 2 bani pe ele...
Cand altii isi doresc sa obtina de la viata cat mai multe bunuri materiale care implicit le vor aduce fericire si "sanatate" mentala...eu imi doresc acelasi lucru pe care-l vreau de la 14 ani...1 prieten bun, cu adevarat bun...nu doar ocazional si o persoana de sex feminin cu care sa impart evenimentele din viata mea.
Prietenul bun este greu de gasit pentru ca toata lumea se axeaza foarte mult pe persoana lor. Si 40% pot sa le dau dreptate, cand sa mai ai timp sa-ti faci griji pentru prietenul/a ta cand tu ai atatea greutati in viata? Dar totusi...nu te deconectezi de viata ta si de greutatile tale daca acorzi 5 minute prietenilor macar sa ii asculti si sa le arunci o privire care sa-i mai linisteasca?
Iubita se gaseste repede, sa reziste? cam greu...Sechelele trecutului (datorita in principal zgarceniei emotionale a oamenilor) si stilul haotic, energetic si deloc calculat de viata fac ca o relatie sa reziste (in adevaratul sens al cuvantului) maxim 2 luni...de acolo daca rezista...va rezista de cele mai multe ori datorita obisnuintei sau a lenei de a gasi altceva sau lipsa de alte oferte.
Uniunea a doua persoane in adevaratul sens al cuvantului nu prea mai exista, sa ajungi sa stii din orice modificare a fetei respectivei/ului ce problema are, sa iti doresti sa o/il ajuti, sa te macine cand este nefericit/a. SA GIVE A DAMN.

Stau in acest birou obscur intr-o cladire plina cu oameni...si ma simt tare singur...tare, tare singur...

2012 inca un an de comunism...

Intrucat am primit o cerere sa continui aceste postari lipsite de cititori si azi 07.03.2012 sunt prins intr-o tura de 12 ore de birocratie si comunism fara limite, am decis sa mai arunc o fisa in borcanul cu nemumltumiri legate de aceasta "minunata" tara si ai ei inhabitanti.
Dupa foarte multe discutii purtate cu comunistul sef (al meu tata) impreuna cu diversi "sefi" ai CFR-ului dar si cu mai multi angajati am ajuns, in sfarsit, la concluzia suprema ca in ciuda luptei pentru democratie si a gargarei cu apa tonica denumita libera alegere felul de viata si de conducere/conduita a ramas cel numit "Draga Tovaras Comunist".

Exemplificare strict legata de CFR.

Minunatii leaderi ai CFR-ului care au ajutat atat de mult ca aceasta minunata companie sa asigure un transport eficient, comfortabil dar si cost-effective reprezinta (dupa mine) modelul roman al sefului MODERN.
Acesti B0$$I merg in continuare pe premizele "tine angajatu in priza constant" si "nu conteaza ca a facut bine tot trebuie criticat pentru a nu se culca pe o ureche" (cea lenesa aparent, banuiesc ca se refera la urechea stanga care ne sugereaza mereu sa balalaim in loc sa muncim, a dracu ureche) in loc de versiunea moderna si evoluata (sa fim seriosi, ce stiu prostii astia care au profituri uriase si conduc companii cu bugeturi mai mari decat PIB-ul Romaniei) "rasplateste-l cu putin pentru lucruri bune si taxeaza-l sever pentru greseli"
Moment de inspiratie intrerupt pe termen nedefinit datorita jobului...revin mai tarziu :)