Intr-un amurg de primavara inconjurat de un cer stacojiu si primitor stateau ei, cei doi visatori si cu adevarat indragostiti, tinandu-se timid de mana, simtind caldura celuilalt. Se plimbau pe aleea de piatra cubica a parcului inmiresmat de proaspat aparutele flori. Simteau cum fluturii din jurul lor comunica cu cei din stomac zburand agale pe langa ei. Aveau ochii usor umeziti de placuta aventura pasnica pe care o traiau.
Deja trecusera doua saptamani de cand vorbeau iar aceasta era prima lor intalnire oficiala.
Amandoi erau usor speriati de gravitatea sentimentelor pe care le aveau unul pentru altul intr-o perioada asa de scurta dar profund miscati si fericiti ca puteau simti asa ceva.
Printr-o privire scurta si plina de inteles pornesc incet spre iesirea din parc privind lumea din jur cu o expresie faciala de multumire totala.
La iesirea din parc simultan sporesc apasarea mainii simtind iesirea in realitatea brutala care-i inconjoara, strangand din ce in ce mai tare parca pregatiti ca lumea din jur sa vina sa-i desparta. Nu, ei nu vor da drumu, nu vor lasa nefericirea si tristetea altora sa le strice lor frumoasa poveste de dragoste. Ei vor invinge si vor demonstra ca in societatea muribunda ei vor izbi.
Se trezesc in statia Kogalniceanu buimaciti, drumul din parc pana aici a fost atat de scurt incat parca doar o rasuflare a trecut de cand frica de a fi despartiti de straini a rabufnit in inima lor.
Gandurile uniunii fizice se infiripa in mintea amandurora din ce in ce mai puternic odata cu apropierea de apartamentul lui.
Se poate privi cu ochiul liber lupta lipsita de logica intre graba de a ajunge mai repede in acel apartament si nevoia de a intarzia cat mai mult momentul sosirii. Lupta intre dorinta puternica de contopire si frica de a strica aceasta minunata simbioza datorita unor incompabilitati.
Dar totusi timpul este crunt si ajung in fata fatidicului apartament. Cu o urma de indoiala in privire baiatul zambeste timid fetei si roteste cheia in butuc. Usa scoate un zgomot puternic si nemilos care prevesteste ca acel moment este ACUM, a ajuns.
Apucand bland mana fetei baiatul isi stapaneste tremuratul si o saruta patimas. Cu cealalta mana ii cuprinde mijlocul si il apropie de al lui cu o miscare fluida.
O saruta incet pe buze de parca i-ar fi frica sa nu le sparga si simte mirosul parfumului ei. Este mai dulce ca orice esenta simtita vreodata de el. In interior zambeste si danseaza de fericire ca aceasta minunata faptura este acolo in acel moment.
Ea face primul pas in apartament, usor timorata cu o trezire parca aventureasca de explorare de noi tinuturi. In ochii ei acel mic apartament gri de Bucuresti devine un palat al bucuriei, al luminii si al sperantei. Simte cum el ii cuprinde mana si ii inspira curaj. Mijlocul ei se infierbanta simtind mana baiatului cum o strange usor si pantecul ei zvacneste de o durere placuta. Inca nu-i vine sa creada ca a gasit baiatul despre care a citit numai in povestile copilariei.
Ca doi copii inca neporniti in viata stau in holul apartamentului si se privesc in ochi la 5 centimetri distanta unul de celalalt parca intrebandu-se: "si acum?"
Dintr-o data, pe neasteptate in urechile lor se aude un sunet dulce si imbietor de jazz. Picioarele lor incep sa se miste fara a fi comandate de creier. Impulsurile predomina atmosfera iar creierul pierde orice control. Ratiunea este rugata sa paraseasca incinta iar noaptea poate incepe.
Dansand pe acea chemare a melodiei ajung in dormitor.
El o aseaza tandru pe pat si incepe sa o sarute lin pe buze, apoi pe obraz, coboara spre urechi unde prinde lobul urechii stangi ca printr-o menghina a placerii imbatandu-se de mirosul ei.
Coboara incet, incet spre gatul neted si alb ca spuma laptelui simtind dulcele gust al pielii ei. Mana lui se plimba pe mijlocul fetei fara ca el sa o poata controla realizand ca nu a simtit atata placere intr-o singura secunda niciodata.
Ea simte cum este luata pe sus si asezata pe pat, se simte ca si cand ar sta pe o pajiste verde pufoasa cu soarele bland luminandu-i fata. Simte cum baiatul incepe sa o posede cu sarutari si mangaieri si incearca sa se miste, sa ii arate baiatului ca si ea il vrea la fel de mult, dar este amortita, este incapabila sa se miste fiind invaluita de atata placere care o imobilizeaza.
Hainele ajung pe podea una cate una intr-un moment care ai jura ca dureaza secole. Totul se misca foarte incet de parca pana si timpul ar vrea sa savureze actiunea.
Vantul de afara se opreste pentru a nu deranja tanarul cuplu, cei doi porumbei care poposeau pe nucul de afara incurajati de cuplu se apropie unul de celalalt si imprumuta sentimentele cuplului.
Intre timp in interiorul apartamentului, in dormitor cei doi formeaza un singur corp care se misca uniform, unduindu-se si parca dansand pe o melodie tacita.
Pe spatele lui apar broboane de transpiratie iar fata mangaie coloana baiatului fiind coplesita total de ceea ce se intampla. Simbioza lor este perfecta. Pieptul lui atinge usor pieptul ei iar ea apuca sa simta in scurta secunda inima baiatului cum bate gata gata sa iasa din el. Picioarele ei stau incrucisate in jurul lui strangand cu putere parca dorind sa ramana asa blocate si sa simta acea placere de nedescris.
Dupa ce simbioza s-a terminat el usor ametit se aseaza pe spate respirand greu si apasat. Se uita la ea si o vede usor stransa in pozitia fetusului si o aude gemand. Se indreapta spre ea si o vede inlacrimata dar zambind. Intelege, acelasi lucru il simte si el. O saruta pe obraz si o mangaie brat doar cu buricul degetului. Aceasta seara va ramane intiparita, arsa in memoria lor ca primul moment cu adevarat semnificativ din viata lor, moment in care au cunoscut ce inseamna linistea sufleteasca si adevarata placere.
Acest moment va defini tot. Ea stie, el stie.
Sunt facuti unul pentru celalalt.
27 mar. 2012
Din ce in ce mai greu
Stau intr-un birou semi-intunecat mancat de igrasie si saracie, intr-o cladire foarte veche neglijata de lume si de interesele lor, intr-un oras cenusiu si din ce in ce mai salbatic, intr-o tara trista asupra careia de zeci de ani se zbat razele de soare sa patrunda in sumbrul acoperis de trai greu...
Stau si contemplez ca m-am nascut intr-o perioada in care singurul meu apropiat sunt eu (si nu imi sunt foarte fidel)...in care sentimentul de singuratate imi domina viata si trairile sufletesti. Simt din ce in ce mai puternic un junghi in stomac si ma simt inconjurat de straini cu ochi reci fara sa mai am vreo speranta de-un licar prietenesc.
Intr-o lume a vitezei materiale am impresia ca noi cu totii ne miscam extraordinar de incet din punct de vedere spiritual. Au disparut momentele bogate in impliniri interioare, au disparut momentele in care caldura pe care o simti nu este cea a vreunui calorifer ci a unei persoane care chiar "gives a damn".
Negrul pe care-l port simt ca incetul cu incetul se muleaza si pe fizicul meu si subtil (dar sigur) imi patrunde in suflet si mi-l coloreaza...Nu mi se pare normal ca la 26 de ani (cand se presupune ca "the sky is the limit") sa nu pot vedea o umbra de speranta, sa nu gasesc o cale de scapare din aceasta monotona "mancatorie" a societatii.
Celebrul peste de care toata lumea se teme, piranha, a devenit un fel de erou in care lumea'si muleaza comportamentul si stilul de viata, ce s'antamplat cu bucuria de a face pe cineva fericit? ce s'antamplat cu actele de altruism? ce s'antamplat cu ADEVARUL?
Suntem manipulati de valoarea monetara a tuturor lucrurilor si ne influenteaza deciziile de zi cu zi. Unde sunt placerile sarace in actiune dar bogate in insemnatate?
Stiu ca ideile mele nu prea au logica sau nu prea va lovesc...dar macar atata lucru pot face...pot sa imi plang of-ul...
De ce nu mi-l plang unei persoane sau unor persoane? pentru ca nu numai ca lumea nu se identifica cu aceste ganduri dar nici nu dau 2 bani pe ele...
Cand altii isi doresc sa obtina de la viata cat mai multe bunuri materiale care implicit le vor aduce fericire si "sanatate" mentala...eu imi doresc acelasi lucru pe care-l vreau de la 14 ani...1 prieten bun, cu adevarat bun...nu doar ocazional si o persoana de sex feminin cu care sa impart evenimentele din viata mea.
Prietenul bun este greu de gasit pentru ca toata lumea se axeaza foarte mult pe persoana lor. Si 40% pot sa le dau dreptate, cand sa mai ai timp sa-ti faci griji pentru prietenul/a ta cand tu ai atatea greutati in viata? Dar totusi...nu te deconectezi de viata ta si de greutatile tale daca acorzi 5 minute prietenilor macar sa ii asculti si sa le arunci o privire care sa-i mai linisteasca?
Iubita se gaseste repede, sa reziste? cam greu...Sechelele trecutului (datorita in principal zgarceniei emotionale a oamenilor) si stilul haotic, energetic si deloc calculat de viata fac ca o relatie sa reziste (in adevaratul sens al cuvantului) maxim 2 luni...de acolo daca rezista...va rezista de cele mai multe ori datorita obisnuintei sau a lenei de a gasi altceva sau lipsa de alte oferte.
Uniunea a doua persoane in adevaratul sens al cuvantului nu prea mai exista, sa ajungi sa stii din orice modificare a fetei respectivei/ului ce problema are, sa iti doresti sa o/il ajuti, sa te macine cand este nefericit/a. SA GIVE A DAMN.
Stau in acest birou obscur intr-o cladire plina cu oameni...si ma simt tare singur...tare, tare singur...
Stau si contemplez ca m-am nascut intr-o perioada in care singurul meu apropiat sunt eu (si nu imi sunt foarte fidel)...in care sentimentul de singuratate imi domina viata si trairile sufletesti. Simt din ce in ce mai puternic un junghi in stomac si ma simt inconjurat de straini cu ochi reci fara sa mai am vreo speranta de-un licar prietenesc.
Intr-o lume a vitezei materiale am impresia ca noi cu totii ne miscam extraordinar de incet din punct de vedere spiritual. Au disparut momentele bogate in impliniri interioare, au disparut momentele in care caldura pe care o simti nu este cea a vreunui calorifer ci a unei persoane care chiar "gives a damn".
Negrul pe care-l port simt ca incetul cu incetul se muleaza si pe fizicul meu si subtil (dar sigur) imi patrunde in suflet si mi-l coloreaza...Nu mi se pare normal ca la 26 de ani (cand se presupune ca "the sky is the limit") sa nu pot vedea o umbra de speranta, sa nu gasesc o cale de scapare din aceasta monotona "mancatorie" a societatii.
Celebrul peste de care toata lumea se teme, piranha, a devenit un fel de erou in care lumea'si muleaza comportamentul si stilul de viata, ce s'antamplat cu bucuria de a face pe cineva fericit? ce s'antamplat cu actele de altruism? ce s'antamplat cu ADEVARUL?
Suntem manipulati de valoarea monetara a tuturor lucrurilor si ne influenteaza deciziile de zi cu zi. Unde sunt placerile sarace in actiune dar bogate in insemnatate?
Stiu ca ideile mele nu prea au logica sau nu prea va lovesc...dar macar atata lucru pot face...pot sa imi plang of-ul...
De ce nu mi-l plang unei persoane sau unor persoane? pentru ca nu numai ca lumea nu se identifica cu aceste ganduri dar nici nu dau 2 bani pe ele...
Cand altii isi doresc sa obtina de la viata cat mai multe bunuri materiale care implicit le vor aduce fericire si "sanatate" mentala...eu imi doresc acelasi lucru pe care-l vreau de la 14 ani...1 prieten bun, cu adevarat bun...nu doar ocazional si o persoana de sex feminin cu care sa impart evenimentele din viata mea.
Prietenul bun este greu de gasit pentru ca toata lumea se axeaza foarte mult pe persoana lor. Si 40% pot sa le dau dreptate, cand sa mai ai timp sa-ti faci griji pentru prietenul/a ta cand tu ai atatea greutati in viata? Dar totusi...nu te deconectezi de viata ta si de greutatile tale daca acorzi 5 minute prietenilor macar sa ii asculti si sa le arunci o privire care sa-i mai linisteasca?
Iubita se gaseste repede, sa reziste? cam greu...Sechelele trecutului (datorita in principal zgarceniei emotionale a oamenilor) si stilul haotic, energetic si deloc calculat de viata fac ca o relatie sa reziste (in adevaratul sens al cuvantului) maxim 2 luni...de acolo daca rezista...va rezista de cele mai multe ori datorita obisnuintei sau a lenei de a gasi altceva sau lipsa de alte oferte.
Uniunea a doua persoane in adevaratul sens al cuvantului nu prea mai exista, sa ajungi sa stii din orice modificare a fetei respectivei/ului ce problema are, sa iti doresti sa o/il ajuti, sa te macine cand este nefericit/a. SA GIVE A DAMN.
Stau in acest birou obscur intr-o cladire plina cu oameni...si ma simt tare singur...tare, tare singur...
7 mar. 2012
2012 inca un an de comunism...
Intrucat am primit o cerere sa continui aceste postari lipsite de cititori si azi 07.03.2012 sunt prins intr-o tura de 12 ore de birocratie si comunism fara limite, am decis sa mai arunc o fisa in borcanul cu nemumltumiri legate de aceasta "minunata" tara si ai ei inhabitanti.
Dupa foarte multe discutii purtate cu comunistul sef (al meu tata) impreuna cu diversi "sefi" ai CFR-ului dar si cu mai multi angajati am ajuns, in sfarsit, la concluzia suprema ca in ciuda luptei pentru democratie si a gargarei cu apa tonica denumita libera alegere felul de viata si de conducere/conduita a ramas cel numit "Draga Tovaras Comunist".
Exemplificare strict legata de CFR.
Minunatii leaderi ai CFR-ului care au ajutat atat de mult ca aceasta minunata companie sa asigure un transport eficient, comfortabil dar si cost-effective reprezinta (dupa mine) modelul roman al sefului MODERN.
Acesti B0$$I merg in continuare pe premizele "tine angajatu in priza constant" si "nu conteaza ca a facut bine tot trebuie criticat pentru a nu se culca pe o ureche" (cea lenesa aparent, banuiesc ca se refera la urechea stanga care ne sugereaza mereu sa balalaim in loc sa muncim, a dracu ureche) in loc de versiunea moderna si evoluata (sa fim seriosi, ce stiu prostii astia care au profituri uriase si conduc companii cu bugeturi mai mari decat PIB-ul Romaniei) "rasplateste-l cu putin pentru lucruri bune si taxeaza-l sever pentru greseli"
Moment de inspiratie intrerupt pe termen nedefinit datorita jobului...revin mai tarziu :)
Dupa foarte multe discutii purtate cu comunistul sef (al meu tata) impreuna cu diversi "sefi" ai CFR-ului dar si cu mai multi angajati am ajuns, in sfarsit, la concluzia suprema ca in ciuda luptei pentru democratie si a gargarei cu apa tonica denumita libera alegere felul de viata si de conducere/conduita a ramas cel numit "Draga Tovaras Comunist".
Exemplificare strict legata de CFR.
Minunatii leaderi ai CFR-ului care au ajutat atat de mult ca aceasta minunata companie sa asigure un transport eficient, comfortabil dar si cost-effective reprezinta (dupa mine) modelul roman al sefului MODERN.
Acesti B0$$I merg in continuare pe premizele "tine angajatu in priza constant" si "nu conteaza ca a facut bine tot trebuie criticat pentru a nu se culca pe o ureche" (cea lenesa aparent, banuiesc ca se refera la urechea stanga care ne sugereaza mereu sa balalaim in loc sa muncim, a dracu ureche) in loc de versiunea moderna si evoluata (sa fim seriosi, ce stiu prostii astia care au profituri uriase si conduc companii cu bugeturi mai mari decat PIB-ul Romaniei) "rasplateste-l cu putin pentru lucruri bune si taxeaza-l sever pentru greseli"
Moment de inspiratie intrerupt pe termen nedefinit datorita jobului...revin mai tarziu :)
4 mai 2010
Gretos de Fericit...
Incerc sa scriu acest post de aproximativ 36 de ore si in continuare nu am nici cea mai vaga idee despre cum o sa iasa...
Acest blog a fost menit sa descrie nemultumirea mea in privinta tuturor aspectelor vietii asa cum se vad prin ochii mei...
Acum in urma unui weekend care m-a ravasit total acest blog ori va incepe sa contina si elemente frumoase si de mult uitate (din punctul meu de vedere) ori va inceta sa existe...
Avand in vedere faptul ca aici este singurul loc in care pot sa-mi spun parerile...in care ma pot exterioriza fara sa fiu afectat catusi de putin de parerile oamenilor (inclusiv comenturile primite) in care ma simt liber sa ma exprim...sa gresesc...
Anyway...cred ca voi incepe povestirea acestui weekend care mi-a aratat ca viata mai are si aspecte frumoase...in care am invatat ca mai sunt si lucruri pentru care merita sa astepti...
Cu riscul de a deranja anumite persoane pentru ca iarasi etalez aceleasi idei over and over si ca exagerez in trairile mele...si mai ales ca bat la cap oamenii din jur...in aceasta privinta asta este ultima oara cand voi vorbi despre aceste intamplari...nu vreau sa fiu pisalog after all...:)
Anyway toata povestea a inceput saptamana trecuta cand am fost invitat la munte de o persoana extrem de gingasa (invitatie la ziua ei...La multi ani Miericica :* )...
Trebuie sa recunosc ca am avut multe retineri in aceasta privinta pentru ca nu cunosteam aproape pe nimeni afara de doua persoane...dintre care una ma speria foarte mult si mai ales ma speria ideea de a petrece 2-3 zile cu ea (you know who you are matza)...
Dar hotarat sa traiesc si eu lucruri noi...sa rup monotonia Bucurestiului si sa ma deconectez de viata gri de aici...am decis sa merg...
Asa ca vineri dimineata m-am trezit hotarat sa incep o aventura absolut inspaimantatoare (la acel moment) care mi-a redat sclipirea in ochi...
Am inceput procesul de impachetare a lucrurilor gandindu-ma sa nu iau nici prea mult (ca nah...nu's femeie:) ) dar nici prea putin (insuficientele m-ar fi costat enorm la capitolul mandrie de om individualist)...iar dupa ce-am terminat...am inceput sa fac runde prin casa asteptand sa vina ora cand ar fi trebuit sa plec inspre Ploiesti, de unde aventura urma sa inceapa.
Cu greu...timpul a trecut si am plecat inspre Gara de Nord asteptandu-mi trenul...odata ce a aparut ma simteam din nou ca acel copilas de 12 ani care urma sa plece la mare si vedea maretul tren care il va duce spre litoralul paradisului...
Sincer cele 40 de minute care au insemnat transportul Bucuresti-Ploiesti au trecut mai repede decat as putea fuma o tigare...si am ajuns in Ploiesti:)
Binenteles ca fetele nu erau gata incercand sa-si imagineze orice scenariu posibil si imposibil, deci orice lucru esential sau nu pentru excursie, asa ca a trebuit sa astept "putin" pana sa fie gata...
Am cumparat o sticla de cola...inarmat cu 7 pachete de tigari si integrame...
M-am indreptat spre un parculet care ma fascineaza si acum prin simplitatea si "verziciunea" lui...am luat un loc pe o bancuta si-am inceput ba sa fac o integrama (pe la jumatate ma plictiseam), ba o idee despre weekend, ba 2-3 poze cu diverse fete pentru nu stiu ce campanie la Radio Prahova...oricum nu aveam stare:)
Apoi a urmat deja celebrul incident cu rromii si cutitul...care nu am nici un chef sa-l mentionez acum...
Si in sfarsit dupa aproape 2 ore de asteptare a venit don'soara Iris sa ma scape de asteptarea mult prea tensionata si sa ma duca spre "the land of freedom"...
Am inceput sa ne plimbam prin Ploiesti luand diverse lucruri, cadouri, bagaje, persoane...
Eu eram absolut blocat pe ideea sa incepem aventura deci nu prea am acordat multa atentie acestor aspecte...
Si apoi intr-un final...dupa atatea ore asteptate am pornit la drum...
Cum nu ma asteptam aceasta aventura a inceput cu albumul Iris Maxima care are o insemnatate sentimentala destul de mare pentru mine:)
Fredonand pe melodiile formatiei Iris am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta sa admir colinele si muntii care se vedeau...am simtit mirosul superb al plecari si al uitarii vietii cotidiente care ma urmarea si am respirat aerul galbenelelor de pe marginea drumului care ma imbatau cu placere...
Dupa aproximativ 40-50 de minute de mers inspre munte am observat ca eram in masina cu 3 fete care pareau mai libere decat orice pasare de pe cer...erau in largul lor...erau fericite si independente...in acel moment m-am simtit pentru prima oara intimidat de o persoana de sex opus (numai ca erau 3 :) ) si am inceput sa ma uit cand la una cand la alta...sa le analizez...sa-mi dau seama ce era diferit fata de ceea ce stiam eu...
Nu prea am reusit sa-mi dau seama pentru ca intr-un final m-au umplut si pe mine de acea fericire...de acea acalmie combinata cu emotiile unui copil descoperind noul...
Asa ca am decis sa ma "row with the flow" si am inceput sa vorbesc si eu sa interactionez cu ele...
Lasandu-se intunericul si exact cum imi place mie...soseaua fiind pustie...drumul pe serpentine a fost absolut genial...cu senzatia de montaine-rousse in stomac (which i love) si sunetele venind in jurul meu (fetele cantand sau discutand) eu eram undeva in al 9-lea cer simtindu-ma intr-un fel straniu...eram fericit...
Intrucat acest post deja este extrem de lung si mai am atat de multe lucruri de zis...o sa continui povestirea in urmatorul
post...untill then...i bid you farewell ;)
Acest blog a fost menit sa descrie nemultumirea mea in privinta tuturor aspectelor vietii asa cum se vad prin ochii mei...
Acum in urma unui weekend care m-a ravasit total acest blog ori va incepe sa contina si elemente frumoase si de mult uitate (din punctul meu de vedere) ori va inceta sa existe...
Avand in vedere faptul ca aici este singurul loc in care pot sa-mi spun parerile...in care ma pot exterioriza fara sa fiu afectat catusi de putin de parerile oamenilor (inclusiv comenturile primite) in care ma simt liber sa ma exprim...sa gresesc...
Anyway...cred ca voi incepe povestirea acestui weekend care mi-a aratat ca viata mai are si aspecte frumoase...in care am invatat ca mai sunt si lucruri pentru care merita sa astepti...
Cu riscul de a deranja anumite persoane pentru ca iarasi etalez aceleasi idei over and over si ca exagerez in trairile mele...si mai ales ca bat la cap oamenii din jur...in aceasta privinta asta este ultima oara cand voi vorbi despre aceste intamplari...nu vreau sa fiu pisalog after all...:)
Anyway toata povestea a inceput saptamana trecuta cand am fost invitat la munte de o persoana extrem de gingasa (invitatie la ziua ei...La multi ani Miericica :* )...
Trebuie sa recunosc ca am avut multe retineri in aceasta privinta pentru ca nu cunosteam aproape pe nimeni afara de doua persoane...dintre care una ma speria foarte mult si mai ales ma speria ideea de a petrece 2-3 zile cu ea (you know who you are matza)...
Dar hotarat sa traiesc si eu lucruri noi...sa rup monotonia Bucurestiului si sa ma deconectez de viata gri de aici...am decis sa merg...
Asa ca vineri dimineata m-am trezit hotarat sa incep o aventura absolut inspaimantatoare (la acel moment) care mi-a redat sclipirea in ochi...
Am inceput procesul de impachetare a lucrurilor gandindu-ma sa nu iau nici prea mult (ca nah...nu's femeie:) ) dar nici prea putin (insuficientele m-ar fi costat enorm la capitolul mandrie de om individualist)...iar dupa ce-am terminat...am inceput sa fac runde prin casa asteptand sa vina ora cand ar fi trebuit sa plec inspre Ploiesti, de unde aventura urma sa inceapa.
Cu greu...timpul a trecut si am plecat inspre Gara de Nord asteptandu-mi trenul...odata ce a aparut ma simteam din nou ca acel copilas de 12 ani care urma sa plece la mare si vedea maretul tren care il va duce spre litoralul paradisului...
Sincer cele 40 de minute care au insemnat transportul Bucuresti-Ploiesti au trecut mai repede decat as putea fuma o tigare...si am ajuns in Ploiesti:)
Binenteles ca fetele nu erau gata incercand sa-si imagineze orice scenariu posibil si imposibil, deci orice lucru esential sau nu pentru excursie, asa ca a trebuit sa astept "putin" pana sa fie gata...
Am cumparat o sticla de cola...inarmat cu 7 pachete de tigari si integrame...
M-am indreptat spre un parculet care ma fascineaza si acum prin simplitatea si "verziciunea" lui...am luat un loc pe o bancuta si-am inceput ba sa fac o integrama (pe la jumatate ma plictiseam), ba o idee despre weekend, ba 2-3 poze cu diverse fete pentru nu stiu ce campanie la Radio Prahova...oricum nu aveam stare:)
Apoi a urmat deja celebrul incident cu rromii si cutitul...care nu am nici un chef sa-l mentionez acum...
Si in sfarsit dupa aproape 2 ore de asteptare a venit don'soara Iris sa ma scape de asteptarea mult prea tensionata si sa ma duca spre "the land of freedom"...
Am inceput sa ne plimbam prin Ploiesti luand diverse lucruri, cadouri, bagaje, persoane...
Eu eram absolut blocat pe ideea sa incepem aventura deci nu prea am acordat multa atentie acestor aspecte...
Si apoi intr-un final...dupa atatea ore asteptate am pornit la drum...
Cum nu ma asteptam aceasta aventura a inceput cu albumul Iris Maxima care are o insemnatate sentimentala destul de mare pentru mine:)
Fredonand pe melodiile formatiei Iris am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta sa admir colinele si muntii care se vedeau...am simtit mirosul superb al plecari si al uitarii vietii cotidiente care ma urmarea si am respirat aerul galbenelelor de pe marginea drumului care ma imbatau cu placere...
Dupa aproximativ 40-50 de minute de mers inspre munte am observat ca eram in masina cu 3 fete care pareau mai libere decat orice pasare de pe cer...erau in largul lor...erau fericite si independente...in acel moment m-am simtit pentru prima oara intimidat de o persoana de sex opus (numai ca erau 3 :) ) si am inceput sa ma uit cand la una cand la alta...sa le analizez...sa-mi dau seama ce era diferit fata de ceea ce stiam eu...
Nu prea am reusit sa-mi dau seama pentru ca intr-un final m-au umplut si pe mine de acea fericire...de acea acalmie combinata cu emotiile unui copil descoperind noul...
Asa ca am decis sa ma "row with the flow" si am inceput sa vorbesc si eu sa interactionez cu ele...
Lasandu-se intunericul si exact cum imi place mie...soseaua fiind pustie...drumul pe serpentine a fost absolut genial...cu senzatia de montaine-rousse in stomac (which i love) si sunetele venind in jurul meu (fetele cantand sau discutand) eu eram undeva in al 9-lea cer simtindu-ma intr-un fel straniu...eram fericit...
Intrucat acest post deja este extrem de lung si mai am atat de multe lucruri de zis...o sa continui povestirea in urmatorul
post...untill then...i bid you farewell ;)
23 apr. 2010
Uimitor...
ma uimeste cum o persoana de 185 de cm...aproape 100 kg...brunet masiv si relativ galagios...poate sa fie atat de invizibil...
incep sa cred ca oamenii au ajuns atat de concentrati asupra singurului gand care le mai trece prin capatana incat sunt de-a dreptul chiori...
ce pot sa spun...poate acum la nervi sau la dezamagire pot spune multe porcarii...dar trebuie sa mentionez cat de chiori au devenit oamenii...
binenteles ca v-ati dat seama ca eu sunt persoana "corpolenta" de mai sus...tot ce vad este ca sunt din ce in ce mai invizibil...trec persoanele pe langa mine si nici macar cea mai mica actiune de remarcare nu o au...vorbesc persoanele cu mine si simt ca defapt ele exprima un monolog...
poate nu sunt cea mai interesanta persoana...poate nu sunt cel mai atractiv om....poate nu am calitati moderne necesare pentru a fi in centrul atentiei...dar deja devine ridicol cand devin invizibil...cand devin o materie spectrala plasmatica...
am crescut cu ideea ca sunt o carte deschisa...ca poti oricand sa vezi prin mine adevarul...dar acum simt ca s-a ajuns la un alt nivel...in care oamenii chiar vad prin mine...si vad lucrurile interesante...
ce am scris mai sus poate fi considerat un blog al disperarii...si cred ca este...dar sunt din ce in ce mai consternat de incapacitatile oamenilor...
HELLO...I'M HERE...AND I'M A FREAKING HUMAN BEEING...STOP IGNORING ME CAUSE I WANNA LIVE TO...
incep sa cred ca oamenii au ajuns atat de concentrati asupra singurului gand care le mai trece prin capatana incat sunt de-a dreptul chiori...
ce pot sa spun...poate acum la nervi sau la dezamagire pot spune multe porcarii...dar trebuie sa mentionez cat de chiori au devenit oamenii...
binenteles ca v-ati dat seama ca eu sunt persoana "corpolenta" de mai sus...tot ce vad este ca sunt din ce in ce mai invizibil...trec persoanele pe langa mine si nici macar cea mai mica actiune de remarcare nu o au...vorbesc persoanele cu mine si simt ca defapt ele exprima un monolog...
poate nu sunt cea mai interesanta persoana...poate nu sunt cel mai atractiv om....poate nu am calitati moderne necesare pentru a fi in centrul atentiei...dar deja devine ridicol cand devin invizibil...cand devin o materie spectrala plasmatica...
am crescut cu ideea ca sunt o carte deschisa...ca poti oricand sa vezi prin mine adevarul...dar acum simt ca s-a ajuns la un alt nivel...in care oamenii chiar vad prin mine...si vad lucrurile interesante...
ce am scris mai sus poate fi considerat un blog al disperarii...si cred ca este...dar sunt din ce in ce mai consternat de incapacitatile oamenilor...
HELLO...I'M HERE...AND I'M A FREAKING HUMAN BEEING...STOP IGNORING ME CAUSE I WANNA LIVE TO...
21 apr. 2010
Campania de trezire a simturilor simplului...
As dori sa incep o campanie de trezirea simturilor simplului...
poate nu sunt multi oameni care imi impartasesc placerea dar nu stiu cati din acestia au incercat ca sa poata refuza macar ca idee...
ceea ce propun este simplu...
tot ce va trebuie este o patura...vreme buna si eventual o persoana de sex opus langa voi...
procedura este la fel de simpla...alegeti un locsor intr-un parc...indiferent daca este la soare sau la umbra...intindeti patura...va lungiti pe ea...luati persoana de sex opus langa voi...si uitati-va la cer...uitati-va la partener/a...uitati-va la oamenii din jur...la natura care va inconjoara...si toate astea...fara sa scoateti un sunet...faceti exercitiul asta de ascultat...sa observati si sa memorati ce se intampla in jurul vostru...
pe mine m-ar umple de fericire sa vad un parc plin de persoane care nu fac altceva decat sa stea si sa traiasca momentul si sa faca aceasta uniune cu natura...in locul ascultarii diferitelor tipuri de muzica...in locul consumarii de alcool...in locul tipetelor si urletelor, ironiilor, batjocurilor, vorbelor fara sens doar pentru a umple tacerea si a toate rautatilor mondene...
Daca tu, cititorule, te afli printre persoanele catusi de putin interesate de ceea ce am descris si propus mai sus...arunca-mi un mail la bampirash@gmail.com si haideti sa organizam o "ieseala" a simplului...sa strangem cat mai multi oameni sa facem o mica trezire sufleteasca...
probabil ca multi vor rade, vor batjocori si nu vor considera propunerea mea...este dreptul lor...dar daca propunerea mea atinge macar 6 persoane...eu ma consider multumit...
poate nu sunt multi oameni care imi impartasesc placerea dar nu stiu cati din acestia au incercat ca sa poata refuza macar ca idee...
ceea ce propun este simplu...
tot ce va trebuie este o patura...vreme buna si eventual o persoana de sex opus langa voi...
procedura este la fel de simpla...alegeti un locsor intr-un parc...indiferent daca este la soare sau la umbra...intindeti patura...va lungiti pe ea...luati persoana de sex opus langa voi...si uitati-va la cer...uitati-va la partener/a...uitati-va la oamenii din jur...la natura care va inconjoara...si toate astea...fara sa scoateti un sunet...faceti exercitiul asta de ascultat...sa observati si sa memorati ce se intampla in jurul vostru...
pe mine m-ar umple de fericire sa vad un parc plin de persoane care nu fac altceva decat sa stea si sa traiasca momentul si sa faca aceasta uniune cu natura...in locul ascultarii diferitelor tipuri de muzica...in locul consumarii de alcool...in locul tipetelor si urletelor, ironiilor, batjocurilor, vorbelor fara sens doar pentru a umple tacerea si a toate rautatilor mondene...
Daca tu, cititorule, te afli printre persoanele catusi de putin interesate de ceea ce am descris si propus mai sus...arunca-mi un mail la bampirash@gmail.com si haideti sa organizam o "ieseala" a simplului...sa strangem cat mai multi oameni sa facem o mica trezire sufleteasca...
probabil ca multi vor rade, vor batjocori si nu vor considera propunerea mea...este dreptul lor...dar daca propunerea mea atinge macar 6 persoane...eu ma consider multumit...
Romania, cat de draga'mi esti...
ce'as putea spune despre tarisoara mea...
am avut norocul de a beneficia de un permis de CFR inca de la o varsta frageda deci am putut calatori prin foarte multe orase vizitand cam tot ce era de vizitat si vazut...(in mare cel putin)...
nu pot spune ca am vazut toate orasele si tot ce este de vazut in tara...but i've seen my share...
pot sa spun ca avem o tara extrem de frumoasa...bogata in peisaje extraordinare...plina cu locatii unicate in lume (cred eu...) fiind superbe fie prin simplitatea si totusi maiestria lor...fie prin complexitatea de nereprodus...
orasele mici dar si satucele din tara au un sarm aparte...te atrag prin simplitate si frumusete bruta...
oraselele sunt de cele mai multe ori verzi...eco friendly...cu cladiri puternic colorate...sugerandu-ti ca faci parte dintr-un desen al unui copilas de 10-11 ani...
satucele...ramase in picioare nemodificate de ale noastre timpuri moderne te fascineaza cu ulitele pietruite sau doar prafuite...iti ofera acel iz de aer proaspat combinat cu diferite arome fie al graului proaspat treierat, fie al orzului sau al trifoiului...sau pur si simplu al ierbii care este in abundenta in orice satuc...
poate este valabil doar pentru mine dar vizitarea unui satuc nemodificat parca trezeste copilul din tine...te umple de energie si de-o bucurie fara nici un sens...
atunci cand te afli intr-un asemenea satuc...parca ideea de a te catara intr-un copac nu mai este atat de puerila si de joyless...ideea de a merge descult pe ulitele pietruite sau pe campul plin de bolovani si de iarba nu mai este atat de incomfortabila (asa cum teoretic o gandim cu totii)...ideea de a sta intins undeva pe-o pajiste sa asculti trilul pasarelelor si sunetul ganganiilor de pretutindeni...fosnetul copacilor aplecati de adierea usoara a vantului...razele solare sa te mangaie pe obraz iar suflul vantului sa se razboiasca cu razele solare in vederea sentimentului predominant pe pielea ta...
toate acestea care in fata unui pc nu suna chiar asa de tentant...cand esti acolo totul se schimba...
cred ca de aceea oamenii care au ramas la tara...duc o viata mai grea fizic dar mult mai frumoasa si mai linistita psihic...intrucat ei mai simt placerea lucrurilor care conteaza cu adevarat
sunt atat de multe lucruri de spus despre tarisoara noastra...despre muntii ei plini de frumuseti rare care ingenuncheaza cel mai neinspirat artist...despre manastirile a caror arhitectura si al caror caldura te imbratiseaza indiferent de natura credintei tale...ruinele fostelor glorii care iti trezesc atat sentimentul de stima pentru "anticii" nostrii cat si mandria de a face parte din acest neam...
insa...la capitolul frumusete si mandrie ne oprim cand discutam despre orasele mari...care si-au pierdut orice avantaj si frumusete...atat orasele cat si oamenii sunt gri si reci...sunt plictisitori si nepasatori...sunt stersi si morti...
cu toate ca teoretic la orase oamenii ar trebui sa fie mai civilizati...mai cizelati...mai fericiti si mai fericiti...situatia sta exact invers...mai exact in mediul rural sunt oamenii caracterizati mai sus..iar in orase sunt oamenii nepasatori si individualisti..
nu stiu daca m-am facut cu adevarat inteles in acest post...
am scris ce-am scris pentru ca poate macar 5 persoane vor citi postul si vor intelege ca tara noastra merita vizitata...si ca noi TOTI ar trebui sa invatam de la cei batrani de la tara (pe care noi ii consideram mult sub noi) cum sa ne traim viata si cum sa ne mai sensibilizam un pic...
aaaa si da...Sunt patriot cand vine vorba de Romania si tin capul plecat cand este vorba de romani...cu toti stim de ce...
am avut norocul de a beneficia de un permis de CFR inca de la o varsta frageda deci am putut calatori prin foarte multe orase vizitand cam tot ce era de vizitat si vazut...(in mare cel putin)...
nu pot spune ca am vazut toate orasele si tot ce este de vazut in tara...but i've seen my share...
pot sa spun ca avem o tara extrem de frumoasa...bogata in peisaje extraordinare...plina cu locatii unicate in lume (cred eu...) fiind superbe fie prin simplitatea si totusi maiestria lor...fie prin complexitatea de nereprodus...
orasele mici dar si satucele din tara au un sarm aparte...te atrag prin simplitate si frumusete bruta...
oraselele sunt de cele mai multe ori verzi...eco friendly...cu cladiri puternic colorate...sugerandu-ti ca faci parte dintr-un desen al unui copilas de 10-11 ani...
satucele...ramase in picioare nemodificate de ale noastre timpuri moderne te fascineaza cu ulitele pietruite sau doar prafuite...iti ofera acel iz de aer proaspat combinat cu diferite arome fie al graului proaspat treierat, fie al orzului sau al trifoiului...sau pur si simplu al ierbii care este in abundenta in orice satuc...
poate este valabil doar pentru mine dar vizitarea unui satuc nemodificat parca trezeste copilul din tine...te umple de energie si de-o bucurie fara nici un sens...
atunci cand te afli intr-un asemenea satuc...parca ideea de a te catara intr-un copac nu mai este atat de puerila si de joyless...ideea de a merge descult pe ulitele pietruite sau pe campul plin de bolovani si de iarba nu mai este atat de incomfortabila (asa cum teoretic o gandim cu totii)...ideea de a sta intins undeva pe-o pajiste sa asculti trilul pasarelelor si sunetul ganganiilor de pretutindeni...fosnetul copacilor aplecati de adierea usoara a vantului...razele solare sa te mangaie pe obraz iar suflul vantului sa se razboiasca cu razele solare in vederea sentimentului predominant pe pielea ta...
toate acestea care in fata unui pc nu suna chiar asa de tentant...cand esti acolo totul se schimba...
cred ca de aceea oamenii care au ramas la tara...duc o viata mai grea fizic dar mult mai frumoasa si mai linistita psihic...intrucat ei mai simt placerea lucrurilor care conteaza cu adevarat
sunt atat de multe lucruri de spus despre tarisoara noastra...despre muntii ei plini de frumuseti rare care ingenuncheaza cel mai neinspirat artist...despre manastirile a caror arhitectura si al caror caldura te imbratiseaza indiferent de natura credintei tale...ruinele fostelor glorii care iti trezesc atat sentimentul de stima pentru "anticii" nostrii cat si mandria de a face parte din acest neam...
insa...la capitolul frumusete si mandrie ne oprim cand discutam despre orasele mari...care si-au pierdut orice avantaj si frumusete...atat orasele cat si oamenii sunt gri si reci...sunt plictisitori si nepasatori...sunt stersi si morti...
cu toate ca teoretic la orase oamenii ar trebui sa fie mai civilizati...mai cizelati...mai fericiti si mai fericiti...situatia sta exact invers...mai exact in mediul rural sunt oamenii caracterizati mai sus..iar in orase sunt oamenii nepasatori si individualisti..
nu stiu daca m-am facut cu adevarat inteles in acest post...
am scris ce-am scris pentru ca poate macar 5 persoane vor citi postul si vor intelege ca tara noastra merita vizitata...si ca noi TOTI ar trebui sa invatam de la cei batrani de la tara (pe care noi ii consideram mult sub noi) cum sa ne traim viata si cum sa ne mai sensibilizam un pic...
aaaa si da...Sunt patriot cand vine vorba de Romania si tin capul plecat cand este vorba de romani...cu toti stim de ce...
20 apr. 2010
Specia Kamikaze...aka (also known as) Femeia...
Am observat ca de vreo 10 ani de zile...evolutia a inceput sa-si spuna cuvantul in regnul feminin...
Schimbarea a inceput foarte subtil si de-alungul timpului fosta amintire a femeii a ajuns sa fie inlocuita cu aceasta noua si moderna specie...kamikaze...
instinctul matern a devenit foarte pronuntat inca de la varste fragede...numai ca acest instinct matern este la fel de confuz ca un caine in oras al carui simt al mirosului este cu mult depasit de smog-ul orasului...
va intrebati la ce ma refer? pai este simplu...
ati observat ca aproximativ 95% (estimare proprie) din femei/fete/fetite sunt din ce in ce mai atrase de the bad guy...sau de tiganul "smecher"...sau de afro-americanul (sau care o fi termenul corect pentru negrii) cu shlong-ul mare...sau de tipul parvenit care cheltuie in stanga si in dreapta...toti acestia stiti ce au in comun? merg pe "calea stramba" conform standardelor (culmea...standardele acestea au ramas asa, teoretic, de foarte multi ani de zile).
Instinctul matern apare cand persoana de sex feminin in cauza intalneste unul dintre tipii mentionati mai sus...indemnand tipa sa incerce o relatie/fling/experienta cu acest "don juan" al epocii noastre pentru ca unde multe altele au gresit ele vor reusi si-l vor domestici pe acest specimen salbatic...ele vor indrepta raul care zace in el...
cu cat tipul este mai rau...mai dur...mai aspru...mai rigid cu atat ele se simt mai atrase si mai convinse ca ele vor reusi...
cu cat tipul arata mai putin interes si o respinge pe aceasta cuconita cu atat tipa se zbate sa ramana agatata de tip...cu atat se implica mai mult emotional...
aceste tipe dupa parerea mea isi merita soarta isi merita singuratatea care o resimt de fiecare data cand raman singurele..cu atat de mult isi merita amarul pe care il simt cand vad ca nu reusesc sa-l indrepte pe tip...
pe cealalta parte a baricadei mai sunt si cativa tipi care nu ajung sa fie bad boys nu prezinta nici un interes pentru aceste kamikaze...ei sunt deja pe drumul cel bun si nu prezinta nici un interes pentru superficialisme...ei sunt genul de oameni care pun suflet si care doresc dintr-o relatie trairi inalte si incarcate spiritual...
ei bine...aceste lucruri nu trezesc nici macar o ridicare de spranceana din partea acestor kamikaze...ei reprezinta decat jucarioare de mestecat si de scuipat...singurul interes pe care il starnesc tipelor (daca si pe ala) este sa se alature cercului de prostalai care sa orbiteze in jurul lor, pe care sa-i cheme in momentul in care simt ca au orgoliul putin ranit si au nevoie de o mica pupancatura sa li se ridice moralul...
in concluzie dragii mei si dragele mele...in speranta ca poate unele specimene vor intelege ceva (pana nu va fi prea tarziu) si vor incerca sa bage la cap ca daca pe tipa din fata ta...tipul x a folosit-o doar pentru carnea centrala...si a ta parte centrala va fi dorita de x...
voi...dragilor...pentru binele vostru incercati sa tindeti spre "bad boys" pentru ca altfel va veti alatura cercului de presuri de multi-folosinta (in care ma aflu si eu) si nu va va fi bine deloc...
scuzati erorile gramaticale dar nu sunt atat de interesat de cum se prezinta pachetul cum sunt interesat de continut...
Schimbarea a inceput foarte subtil si de-alungul timpului fosta amintire a femeii a ajuns sa fie inlocuita cu aceasta noua si moderna specie...kamikaze...
instinctul matern a devenit foarte pronuntat inca de la varste fragede...numai ca acest instinct matern este la fel de confuz ca un caine in oras al carui simt al mirosului este cu mult depasit de smog-ul orasului...
va intrebati la ce ma refer? pai este simplu...
ati observat ca aproximativ 95% (estimare proprie) din femei/fete/fetite sunt din ce in ce mai atrase de the bad guy...sau de tiganul "smecher"...sau de afro-americanul (sau care o fi termenul corect pentru negrii) cu shlong-ul mare...sau de tipul parvenit care cheltuie in stanga si in dreapta...toti acestia stiti ce au in comun? merg pe "calea stramba" conform standardelor (culmea...standardele acestea au ramas asa, teoretic, de foarte multi ani de zile).
Instinctul matern apare cand persoana de sex feminin in cauza intalneste unul dintre tipii mentionati mai sus...indemnand tipa sa incerce o relatie/fling/experienta cu acest "don juan" al epocii noastre pentru ca unde multe altele au gresit ele vor reusi si-l vor domestici pe acest specimen salbatic...ele vor indrepta raul care zace in el...
cu cat tipul este mai rau...mai dur...mai aspru...mai rigid cu atat ele se simt mai atrase si mai convinse ca ele vor reusi...
cu cat tipul arata mai putin interes si o respinge pe aceasta cuconita cu atat tipa se zbate sa ramana agatata de tip...cu atat se implica mai mult emotional...
aceste tipe dupa parerea mea isi merita soarta isi merita singuratatea care o resimt de fiecare data cand raman singurele..cu atat de mult isi merita amarul pe care il simt cand vad ca nu reusesc sa-l indrepte pe tip...
pe cealalta parte a baricadei mai sunt si cativa tipi care nu ajung sa fie bad boys nu prezinta nici un interes pentru aceste kamikaze...ei sunt deja pe drumul cel bun si nu prezinta nici un interes pentru superficialisme...ei sunt genul de oameni care pun suflet si care doresc dintr-o relatie trairi inalte si incarcate spiritual...
ei bine...aceste lucruri nu trezesc nici macar o ridicare de spranceana din partea acestor kamikaze...ei reprezinta decat jucarioare de mestecat si de scuipat...singurul interes pe care il starnesc tipelor (daca si pe ala) este sa se alature cercului de prostalai care sa orbiteze in jurul lor, pe care sa-i cheme in momentul in care simt ca au orgoliul putin ranit si au nevoie de o mica pupancatura sa li se ridice moralul...
in concluzie dragii mei si dragele mele...in speranta ca poate unele specimene vor intelege ceva (pana nu va fi prea tarziu) si vor incerca sa bage la cap ca daca pe tipa din fata ta...tipul x a folosit-o doar pentru carnea centrala...si a ta parte centrala va fi dorita de x...
voi...dragilor...pentru binele vostru incercati sa tindeti spre "bad boys" pentru ca altfel va veti alatura cercului de presuri de multi-folosinta (in care ma aflu si eu) si nu va va fi bine deloc...
scuzati erorile gramaticale dar nu sunt atat de interesat de cum se prezinta pachetul cum sunt interesat de continut...
19 apr. 2010
lasati rusinea, modestia,onoarea si bunele maniere, etica, sentimente si orice umbra de fosta umanitate la intrare...
cam asta este moto-ul din ziua de astazi si daca iti poti insusi acest sfat...vei reusi cu adevarat in viata...vei avea o viata cu adevarat de succes plina de impliniri materiale si de actiuni "sentimentale" superficiale care iti vor alimenta zilnic nevoia de socializare la nivelul de "derma" (daca imi permiteti)...
esti un om de neinlocuit daca reusesti sa renunti la rusine...sa poti sa faci ce te taie capul si sa nu-ti pese de consecinte...caci da dragii mei...rusinea poate fi asemanata cu constiinta in multe cazuri...dar deviem...sa devii un badaran de succes care spune ce-i trece lui prin minuscula minte presarata cu diferite ustensile de ordin agronomic...
esti un "adevarat" daca iti etalezi avantajele tale si eventual le infigi in ochii tuturor pentru a te remarca si pentru a fi in centrul atentiei ca sa-ti savurezi cele 5 minute de glorie fatarnica...esti cu adevarat un "made man" ca nu lasi omul sa-ti remarce calitatile tale (cel mai probabil insuficiente pentru a fi considerat un om de calitate) si sa te poata imbarbata cum se cuvine cu o lingurita de cuvinte de lauda...
esti un om extraordinar, un adevarat candidat la premiul nobel pentru pace daca renunti la onoare si calci pe tot ce ai in fata doar pentru a-ti realiza un plan atat de infim si atat de stupid incat nici nu iti acopera intreaga zi...esti "bambucha" ca ai uitat ce sunt acelea bunele maniere...ca nu stii sa acorzi o amarata de prioritate unei persoane in varsta care merita sa iti stea in fata si tu sa-i urmezi pasii...
esti un om de calitate daca renunti la etica,la valorile tale morale pentru eterna placere carnala infaptuita cu persoana(e) ce-ti impartasesc lipsa de valori...pentru o noua pozitie in sclavia companiei de care apartii...pentru pateticul sentiment de
superioritate falsa asupra unui alt om...pentru cele 5 minute se "smecherie" de la coltul blocului spargand seminte vazand cum putinii oameni care mai tin la valorile morale nu-ti impartasesc gusturile privind "valoare si avere"..."dusmani si printese"...
esti un om modern un adevarat om al secolului acestuia daca renunti la sentimente si devii gri si sumbru ca toti ceilalti din jurul tau...lipsiti de sentimente si de orice caldura sufleteasca...incalziti doar de duhoarea banilor si de fatarnicele zambete primite de la specimenele de pitipoancele mall-ului si handralaii dorobantiului...esti de admirat caci tu esti eficace...iti folosesti inima doar pentru a pompa sangele prin venele tale sustinandu-ti viata...ce rost are sa o folosesti pentru cea mai importanta functie pe care o poate indeplini? are vreun rost sa te limitezi la placerea de a descoperi cu adevarat persoana de langa tine si
de a simti placere doar stand sub cerul liber imbratisat cu acea persoana?
dragii mei...daca reusiti sa renuntati la toate acestea inseamna ca v-ati integrat perfect in automatismul civilizatiei noastre si va asteapta o viata plina de impliniri si bucurii...
daca ar exista iadul sau raiul as prefera plictiseala si singuratatea din rai decat sa-mi traiesc eternitatea impreuna cu voi...cei descrisi mai sus...
esti un om de neinlocuit daca reusesti sa renunti la rusine...sa poti sa faci ce te taie capul si sa nu-ti pese de consecinte...caci da dragii mei...rusinea poate fi asemanata cu constiinta in multe cazuri...dar deviem...sa devii un badaran de succes care spune ce-i trece lui prin minuscula minte presarata cu diferite ustensile de ordin agronomic...
esti un "adevarat" daca iti etalezi avantajele tale si eventual le infigi in ochii tuturor pentru a te remarca si pentru a fi in centrul atentiei ca sa-ti savurezi cele 5 minute de glorie fatarnica...esti cu adevarat un "made man" ca nu lasi omul sa-ti remarce calitatile tale (cel mai probabil insuficiente pentru a fi considerat un om de calitate) si sa te poata imbarbata cum se cuvine cu o lingurita de cuvinte de lauda...
esti un om extraordinar, un adevarat candidat la premiul nobel pentru pace daca renunti la onoare si calci pe tot ce ai in fata doar pentru a-ti realiza un plan atat de infim si atat de stupid incat nici nu iti acopera intreaga zi...esti "bambucha" ca ai uitat ce sunt acelea bunele maniere...ca nu stii sa acorzi o amarata de prioritate unei persoane in varsta care merita sa iti stea in fata si tu sa-i urmezi pasii...
esti un om de calitate daca renunti la etica,la valorile tale morale pentru eterna placere carnala infaptuita cu persoana(e) ce-ti impartasesc lipsa de valori...pentru o noua pozitie in sclavia companiei de care apartii...pentru pateticul sentiment de
superioritate falsa asupra unui alt om...pentru cele 5 minute se "smecherie" de la coltul blocului spargand seminte vazand cum putinii oameni care mai tin la valorile morale nu-ti impartasesc gusturile privind "valoare si avere"..."dusmani si printese"...
esti un om modern un adevarat om al secolului acestuia daca renunti la sentimente si devii gri si sumbru ca toti ceilalti din jurul tau...lipsiti de sentimente si de orice caldura sufleteasca...incalziti doar de duhoarea banilor si de fatarnicele zambete primite de la specimenele de pitipoancele mall-ului si handralaii dorobantiului...esti de admirat caci tu esti eficace...iti folosesti inima doar pentru a pompa sangele prin venele tale sustinandu-ti viata...ce rost are sa o folosesti pentru cea mai importanta functie pe care o poate indeplini? are vreun rost sa te limitezi la placerea de a descoperi cu adevarat persoana de langa tine si
de a simti placere doar stand sub cerul liber imbratisat cu acea persoana?
dragii mei...daca reusiti sa renuntati la toate acestea inseamna ca v-ati integrat perfect in automatismul civilizatiei noastre si va asteapta o viata plina de impliniri si bucurii...
daca ar exista iadul sau raiul as prefera plictiseala si singuratatea din rai decat sa-mi traiesc eternitatea impreuna cu voi...cei descrisi mai sus...
Haos Lumesc...
Haos...totala dezordine
Convingerea mea ca omul este superior tuturor pe aceasta planeta dispare bucata cu bucata pe zi ce trece...chiar daca oamenii cred ca ei sunt superiori...zilnic fac lucruri care definesc o prostie demna de starpire...pare rau ca scriu aceste randuri atat de sumbre dar singurul happy end pentru omenire ar fi "extinction"...
cand vezi oamenii cat de cruzi pot fi...cum s-a ajuns a fi hobby sa demoralizezi...sa umilesti...sa ironizezi omul pana in pragul disperarii....
cand vezi oamenii cum imbratiseaza ipocrizia asteptand ca persoanele din jurul lor sa faca diferite actiuni propice lor, lenesilor, fara ca ei macar sa gandeasca sa returneze favoarea...
cand vezi oamenii cum se dezbraca de sentimente doar pentru a avea mai multe castiguri financiare...
cand vezi cum oamenii au dat la schimb orice farama de demnitate si onoare pe o "viata de lux"...
cand valorile morale mai supravietuiesc doar prin carti umplute de praf...
cand vezi cum oamenii promoveaza prostia si incultura si sunt laudati pentru asta...
cand modul de viata al omului a ajuns sa fie definit prin actiuni lipsite de gust si de insemnatate pentru ziua de maine...
cand deschizi ochii in jurul tau...
ce pot sa mai spun?
este un haos total...
ar fi foarte multe de spus dar deja simt un gust foarte amar pe limba si continuand acest post cred ca mi-ar ramane permanent acolo...
inchei acest post spunand ca mult vestita apocalipsa ar face bine sa se grabeasca pana ajungem toti sa fim actori in real time al filmului Idiocracy...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Postări
